EU4Journalists.eu is currently not updated. We hope to be back soon.

eu4journalists

select your language

Agricultura – Pescuitul – Alimentaţia

1. Politica Agricolă Comună (PAC)

Conţinut

  • Viitorul agriculturii în Uniunea Europeană extinsă
  • Captarea energiei ca sector important
  • Organismele modificate genetic şi siguranţa alimentară
  • Lupta împotriva cererilor frauduloase pentru ajutor de stat
  • Reforma Politicii Agricole Comune

Politica agricolă a Uniunii Europene datează din 1957, când semnatarii Tratatului de la Roma au definit obiectivele generale ale politicii agricole comune, având proaspete în minte lipsurile de hrană de după război. Principalele mecanisme ale Politicii Agricole Comune (PAC) au fost adoptate de către cele şase membre fondatoare ale Comunităţii Economice Europene în anul 1962.

Politica Agricolă Comună a fost dezvoltată cu scopul de a oferi Europei siguranţă în privinţa stocurilor alimentare. Principiile fundamentale ale Politicii Agricole Comune au rămas neschimbate de-a lungul deceniilor : garantarea preţurilor pentru produsele agricole, uneori situate chiar deasupra nivelului preţului mondial şi ajutoare financiare bazate pe cantitatea produsă, acordând o importanţă minoră excesului de producţie.

Politica Agricolă Comună a fost cea mai bine integrată dintre toate politicile Uniunii Europene. In anii 1970, aproape 70% din bugetul Uniunii a mers în sectorul agricol. După o serie de reforme, cheltuielile în domeniul agriculturii au scăzut la 35% pentru perioada 2007-2013. În cadrul aceleaşi perioade, mai multe fonduri (9.7%) au fost alocate pentru dezvoltarea rurală şi extinderea responsabilităţilor Uniunii Europene.

Prima etapă de reformă a Politicii Agricole Comune a determinat reducerea supra-producţiei, scăderea munţilor de unt şi golirea lacurilor de lapte. Cu toate acestea, până în 2002, o varietate de factori a determinat o revizuire majoră a politicii agricole, între care diversele crize alimentare, extinderea spre est a Uniunii Europene, obiecţiile formulate de către Organizaţia Mondială a Comerţului în privinţa Politicii Agricole Comune şi strategia de dezvoltare durabilă definită la summit-ul de la Gothenburg. În 2003, Franz Fischler, comisar pentru agricultură, pescuit şi dezvoltare rurală a prezentat un pachet de reformă a Politicii Agricole Comune despre care a menţionat că aduce cele mai profunde modificări ale politicii din întreaga sa istorie. Principalele sale propuneri includeau următoarele:

  • decuplarea ajutoarelor financiare de producţie
  • standarde ridicate în privinţa protecţiei mediului, a siguranţei alimentare şi a bunăstării animalelor ca cerinţă de bază pentru primirea ajutoarelor financiare
  • mai mulţi bani alocaţi dezvoltării rurale spre deosebire de finanţările directe
  • reducerea preţurilor intervenţioniste în mai multe sectoare

După dezbateri tensionate, miniştrii de agricultură au căzut de acord asupra reformelor Politicii Agricole Comune. Cu toate acestea, deşi legătura dintre ajutoarele financiare oferite fermierilor şi cantitatea de producţie nu a fost eliminată total, precum era prevăzut iniţial, o schimbare majoră a avut totuşi loc, o parte semnificativă din veniturile fermierilor rezultând acum din ajutorul direct acordat în funcţie de mărimea fermei deţinute şi nu din cantitatea produsă.

Reformele Politicii Agricole Comune pregătite de către Uniunea Europeană în contextul negocierilor internaţionale privind liberalizarea comerţului, prin care Uniunea Europeană se oferă să elimine ajutoarele pentru export până în 2013, au fost suspendate datorită eşecului rundei de negocieri în 2006. Indiferent care ar fi rezultatul acestor negocieri, Uniunea Europeană rămâne primul importator mondial de produse alimentare, marea majoritate provenind din ţările aflate în curs de dezvoltare.

Un număr de sectoare sensibile au fost lăsate în afara reformei Politicii Agricole Comune din 2003, incluzând aici sectorul de zahăr, vin, banane şi alte fructe, precum şi cel de legume. De atunci însă o reformă majoră a sectorului de zahăr a fost acceptată în 2005. În 2006 şi la începutul lui 2007 Comisia a propus reformarea sectorului de vinuri, banane, fructe şi legume.

În cadrul Comisiei Barroso, Mariann Fischer Boel a preluat conducerea redenumitului Directorat General pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Ea continuă munca predecesorului ei de îmbunătăţire a standardelor calităţii şi siguranţei alimentare, de aplicare eficientă a politicii de dezvoltare rurală, de captare a energiei bio şi simplificare a Politicii Agricole Comune, precum şi de reducerea birocraţiei în acest domeniu.

Extinderea Uniunii de la 15 la 27 de State Membre a determinat o sporire a provocărilor în domeniul Politicii Agricole Comune, numărul fermierilor crescând la peste 70%.

Organizaţiile reprezentând fermierii au fost mulţumite cu stabilirea unui obiectiv de minim 10% pentru utilizarea produselor bio pentru transport până în 2020. Uniunea Europeană a creat astfel posibilitatea pentru sectorul agricol de a juca un rol major în lupta împotriva schimbării climei, estimează organizaţia COPA.

Liderii Uniunii au decis să efectueze o analiză a Politicii Agricole Comune în 2008. Anul 2009 va fi marcat de o revizuire generală a bugetului Uniunii, foarte probabil ca aceasta să aibă implicaţii pentru viitorul Politicii Agricole Comune după 2013.

back to top